miercuri, 9 ianuarie 2013

Biserici din secuime

  Scurta descriere a unor biserici din Ţinutul Secuiesc (Székelyföld)
(fotografii si scurte informatii despre 63 biserici din judetele Covasna si Harghita)


            Primul aparat foto pe care l-am cumparat in urma cu vreo trei decenii, mi-a aratat o lume noua si interesanta: imortalizarea imaginilor. Dar primul aparat digital achizitionat in urma cu vreo 10 ani, mi-a aratat avantajele vizualizarii instantanenee a imaginilor capturate dar si domeniul larg de utilizare a fotografiilor in format digital. Dornic de a experimenta aceste atuuri, insotit de familie, am pornit prin judet sa facem cunostinta cu monumentele arhitectonice din secuime. Cele mai importante edificii sunt bisericile, multe dintre ele fortificate, specifice zonei transilvane.
         Pentru ca ar fi fost pacat ca pozele sa zaca acolo stocate pe vreun CD uitat pe un raft oarecare, m-am decis sa le postez. Si ca sa fie totul mai interesant, am cautat informatii pe internet despre fiecare biserica.
         Fotografiile in sine surprind un moment din viata seculara a acestor monumente. Va recomand sa vizitati aceasta postare si sa accesati si linkurile atasate, prin care veti descoperi lucruri interesante.

        Pentru inceput, cateva date interesante despre secui si bisericile construite de ei spicuite de pe Wikipedia:

            "În Transilvania, secuii au fost mentionati prima dată într-un document din 1210 cand o oaste formată din sași, secui pecenegi, si localnici bastinasi, condusă de comitele Ioachim de Türje al Sibiului, a fost trimisă în anii 1210-1213 de regele Andrei al II-lea în sprijinul aliatului său, țarul asenid Borilă al Bulgariei . Spre mijlocul secolului XII, concomitent cu avansarea hotarelor Regatului Ungariei spre estul și sud-estul Transilvaniei, respectiv spre obstacolul natural, Carpații Răsăriteni și Meridionali, comunităti secuiești sunt semnalate în sud-estul Transilvaniei, la Zăbala și Peteni
            Atât secuii cât și sașii fiind situati într-o regiune aflată constant sub amenintarea invaziilor otomane și tătare, ambele comunităti de grăniceri și-au construit fortificatii de diverse mărimi. Orașele cele mai importante au fost fortificate în întregime, iar în localitătile mai mici, sate sau târguri, s-au construit fortificatii în biserici (mai exact, bisericile au fost construite ca niște fortărete) sau în jurul bisericilor. În unele cazuri, bisericilor li s-au adăugat ziduri și turnuri de apărare precum și alte constructii interioare (cămări, etc.) care pe vreme de război puteau adăposti populatia localitătii, iar pe vreme de pace erau folosite ca depozite, hambare, magazii în care populatia își păstra bunurile (în mai multe sate transilvane, unul dintre turnurile fortificației se numește "turnul slăninilor").         
           Clădirea principală a satelor săsești și secuiești este biserica, situată aproape întotdeauna în centrul localitătii. În majoritatea cazurilor, biserica este situată într-o locatie ușor de apărat, de obicei în vârful unei coline. Elementele de fortificatie întâlnite în orașele din împrejurimi au fost adaptate fortificatiilor din sate. Materialele de constructie sunt în mod traditional piatra și cărămida roșie, iar tiglele acoperișurilor sunt date cu argila roșie, ceea ce e o specificitate a regiunii.
          Sub numele de "biserici fortificate ardelene" sunt cuprinse mai multe tipuri de fortificatii:
         - Biserici fortificate propriu-zise: edificiile unor biserici cuprind elemente defensive - turnuri de clopotnită transformate în donjon sau ziduri prevăzute sub cornișă cu mortriere și cu veritabile drumuri de straja cu podeaua găurită
         - Biserici cu ziduri de incintă fortificate: edificiile unor biserici nu contin nici măcar un element defensiv, în schimb bisericile sunt înconjurate de ziduri de apărare, iar în unele cazuri, zidurile de incinta sunt relativ mici, fără creneluri, eventual având ca elemente defensive importante câteva turnuri (ca la Zăbala);
         - Biserici cu trăsături defensive mixte sau fortărete-biserici:
           În ceea ce privește edificiile propriu-zise ale bisericilor, acestea au fost adaptate în general unor functii defensive. Toate bisericile sunt fie bazilici romanice, fie biserici cu navă unică, în stilul goticului târziu. Unele biserici, adăpostesc foarte valoroase fresce narative gotice datând de la jumatatea secolului al XIV. De altfel, cele mai vechi fresce de pe teritoriul României se găsesc în bisericile de la Ghelinta și de la Mălâncrav.
Marea majoritate a bisericilor au suferit multiple modificări și adăugiri de-a lungul timpului, în special din Evul mediu târziu, când majoritatea acestor biserici au fost edificate, până spre finalul secolului al XVI-lea. Multe biserici prezintă elemente arhitecturale (ca la Șaeș sau la Sânzieni) și/sau decorative  din perioada barocă, datorită popularitătii stilului baroc în Ardeal.
       Confesiunea romano-catolică e predominantă mai ales printre secuii din zona Ciucului și în partea nordică a judetului Covasna (așa-numitul Szentföld "Pământ sfânt"). Reformatii (sinonim: calvinii) sunt majoritari în judetul Mureș, în zona Odorheiului Secuiesc și în partea sudică a judetului Covasna. În zona Cristuru Secuiesc, Odorheiu Secuiesc și partea vestică a judetului Covasna există o comunitate numeroasă de unitarieni care nu recunosc Sfânta Treime. Secuii lutherani trăiesc în zonele în care aceștia erau supuși sașilor în perioada Reformei: judetul Brașov (la Apata, Jimbor, Hălmeag, Hălchiu)
       


________________________________________________________________________________________



          1. Biserica fortificata unitariana din Aita Mare (Nagyajta)

          Biserica unitariana situata in satul Aita Mare dateaza din secolul al-XIV-lea, dar de-a lungul anilor a suferit transformari. Amvonul din piatra este realizat in stil renascentist. In cele doua colturi mai ascutite se afla cate un bastion inalt, iar pe partea nordica se afla un turn de aparare etajat. In jurul bisericii se intinde un parc memorial.
             Biserica unitariana din Aita Mare este unul dintre cele mai importante obiective turistice din Tinutul Secuiesc, obiectiv pe care nu ar trebui sa-l ratati daca va aflati in apropiere.
Biserica unitara din Aita Mare, jud Covasna  (Nagyajta)
      


           2. Biserica unitariana din Arcuș, jud Covasna (Árkos)
         
           Este considerata a fi un monument de arhitectura deosebit, bastioanele sale datand din secolul XVII. De-a lungul secolelor biserica a trecut prin mai multe asedii ale tatarilor, cea mai importanta fiind cea din anul 1658. 

         În 1844 a fost înălțată clopotnița de azi în care bate cel mai greu clopot (1 tonă) din județ. Într-unul din bastioane, este amenajat un mic muzeu in care sunt expuse documente si obiecte referitoare la istoria comunei, si tot aici, Bálinth Zoltán a organizat o interesantă expoziție de fiare de călcat cu cărbuni (peste 200 de bucăți) din propria colecție.
         Biserica fortificata unitariana din Arcus este una dintre cele mai bine pastrate biserici fortificate din Transilvania si unul dintre cele mai importante obiective turistice din Tinutul Secuiesc, obiectiv pe care nu ar trebui sa-l ratati daca va aflati in apropiere.
Biserica Fortificata din Arcus, jud Covasna (Arkos)
   



          3. Biserica romano-catolica din Armaseni, jud. Harghita     
                                       (Csikmenaság)       
                                                  
     Biserica Romano-Catolica (sec.XVI) este un edificiu de stil gotic tarziu, cu interventii din sec.XVII. Bolta corului, cu nervuri in retea, este decorata cu picturi murale: figuri de profeti, apostoli si sfinti (1655). Altarul poliptic inchinat Mariei (1543), opera unui atelier secuiesc, este reprezentativ pentru Renasterea din Transilvania (azi in Muzeul de Arta din Budapesta).  Biserica este înconjurată de un zid defensiv.                       
Biserica romano-catolicxa din Armaseni





   4. Biserica romano-catolica din Bancu, jud Harghita (Csikbánkfalva)

            Biserica este pomenita pentru prima oara in 1332 de catre S Georgio. In 1336 dupa ce a fost distrusa intr-un incendiu a fost reconstruita, dar a fost din nou distrusa de tatari in 1661. In 1673 sunt construite si zidurile de aparare. In 1821 sunt construite aripile laterale si turnul bisericii
Biserica romano-catolica din Bancu



   5. Biserica romano-catolica din Baraolt, jud. Covasna (Barót)

          Biserica romano-catolică din Baraolt datează din anul 1564 și a fost construită în zona în care astăzi se află centrul localității. Este un monument arhitectonic impresionant, tipic construcțiilor religioase de la sfârșitul secolului XVI.
    Arhitectura Bisericii romano-catolice din Baraolt aparține stilului baroc, specific acelei perioade istorice. Construcția este grandioasă, cu bolți înalte și arcade lungi. În secolul XVIII, în anul 1750, biserica a fost dotată cu o orgă ce acompania corul bisericesc în timpul slujbelor religioase. Timpul și intemperiile au dus la degradarea impozantei construcții. Ca urmare, biserica a trebuit efectiv reconstruită, lucrare ce a fost făcută între anii 1760-1767. La începutul sec.XIX, biserica a fost fortificată, adăugându-i-se, între anii 1818 și 1819, un solid zid de apărare. Acesta avea rolul de a apăra biserica, dar și pe localnicii ce se refugiau aici în vremuri de restriște. Zidul avea construit și un turn de paza.   
     Apoi, în anul 1906, biserica a fost renovată. Astăzi, biserica fortificată atrage, pe lângă credincioși, tot mai mulți vizitatori dornici să admire acest impunător monument arhitectural.  Hramul bisercii este Sfantul Adalbert.
Biserica romano-catolica din Baraolt (Barot)
      


  6. Biserica reformata din Bățanii Mari, jud Covasna (Nagybacon)

          Biserica reformată a localității Bățanii Mari a fost construită cândva între 1141 și mijlocul secolului XV, între anii 1797-1798 au efectuate lucrări de extindere, dar forma actuală i-a fost conferită în anul 1835.
 
Biserica reformata din Batanii Mari



     7. Biserica romano-catolica din Belani, jud. Covasna (Bélafalva)

          Biserica a fost construita intre 1898 si 1903 cu hramul sfantului Emeric (Imre)
Biserica romano-catolica din Belani
     


8.  Biserica reformata din Biborțeni, jud Covasna (Biborcfalva)


               Biserica reformata din Biborteni dateaza din secolul XVI insa care a primit forma sa actuala in 1897. Turnul a fost construit in 1783 cu modificari ulterioare. In acest turn se afla celebrul clopot turnat la Sfantu Gheorghe de catre mesterul Kiss Janos care a fost coleg cu Gabor Aron cu ocazia realizarii tunurilor celui din urma. Biserica poseda cateva fragmente de fresca originare pictate in stilul Renasterii italiene. Acestea au fost descoperite in 1972 si au fost restaurate de Vigh Istvan in 1972-1973.
Biserica reformata din Biborteni




9. Biserica romano-catolica din Bixad, jud. Covasna (Sepsibükszád)

         Biserica este construită în 1867 pe un teren donat de contele Miko Gyorgy, iar in 1919 devine parohie. Poarta hramul sfintei fecioare Maria.

Biserica romano-catolica din Bixad




     10. Biserica reformata din Bicfalău, jud. Covasna (Bikfalva)

            Construită în jur de 1863, pe locul uneia din sec. XV. Ansamblul Bisericii fortificate reformate este înscris în "Lista monumentelor istorice din Judeţul Covasna".  Odinioara a servit ca obiectiv defensiv, unde inca se pot vedea ruinele zidului neregulat, cu deschizaturi ovale, construit în secolul al XVI-XVII-lea.  Clopotnita bisericii cu deschizaturile înguste este unică în judet.

Biserica reformata din Bicfalau

  

    11. Biserica reformata din Bodoc, jud. Covasna (Sepsibodok)

             Biserica fortificată din Bodoc este o biserică reformată ce a fost construită în secolul XV în județul Covasna. Biserica a fost construită în stil gotic, stil specific acestei perioade istorice. Biserica a fost fortificată, fiind înconjurată de un zid ce avea rolul de a apăra lăcașul dar și locuitorii care se refugiau în incinta bisericii în vremuri de restriște. Odată cu trecerea timpului zidul înconjurător s-a deteriorat, nefiind reconstruit niciodată.
            Clădirea Bisericii fortificate din Bodoc a fost reconstruită în anul 1651. Pe locul în care se afla inițial poarta construcției, în partea de sud vest, s-a construit clopotnița. Atât biserica fortificată cât și unele descoperiri arheologice din comuna Bodoc, atestă existența unor așezări umane ce datează din timpuri indepărtate. Aici s-au găsit urmele unei așezări aparținând culturii Ariușd, gropi de ardere și obiecte din ceramică ce datează din prima epocă a fierului.
          De asemenea, tot aici s-a găsit o sabie ce datează din evul mediu. Aceste descoperiri aduc la lumină noi aspecte ale civilizației umane din această zonă.

Biserica reformata din Bodoc



12. Biserica  reformata din Căpeni, jud. Covasna (Köpec)


          Construită în secolul XIV, transformări în 1767, 1794 şi în secolul XIX. Biserica reformatã din Cãpeni (Fig. 3) este un edificiu din zid de tip salã, ridicat la începutul secolului al XIV-lea, cu diferite transformări în 1767, 1794 şi în secolul XIX , între care trebuie mentionat adaosul de formã pãtratã de pe mijlocul laturii de Sud, ridicat în 1926. Lãcasul de cult are mai multe elemente de plasticã goticã, interiorul fiind rezultatul adaptãrii la cerintele cultului reformat. Cele douã capete ale navei initiale sunt ocupate de câte o tribunã cu scarã, cea de pe latura de Est adãpostind si orga bisericii.
            În mijloc, în fata adaosului mai recent si a intrãrii principale – de astãzi – se aflã amvonul. Biserica are nava initialã acoperitã cu un tavan casetat, datând din 1767, executat de Asztalos József, decorat cu motive florale.


Biserica  reformata din Capeni


     13. Biserica  ortodoxa din Căpeni, jud. Covasna (Köpec)

         Biserica ortodoxa cu hramul " Sfantul Nicolae" din Capeni este construita in anul 1712, de catre credinciosi, sprijiniti de oierii din curbura interioara a Carpatilor. Are o asezare spectaculoasa, pe un deal unde urci pe trepte de piatra, in fata avand un turn clopotnita, adosat pe latura de vest, din zidarie mixta din piatra si caramida, cu o inaltime impunatoare. Lacasul este in forma de nava, din piatra si caramida, cu contraforti. Nu este pictat. Este dotat cu mobilier, strane, icoane pe lemn si sticla ce impodobesc iconostasul zidit. In 1776, biserica a fost reparata, mai bine zis refacuta partial, datorita unor alunecari de teren.
Biserica ortodoxa din Capeni




     14. Biserica unitariana din Calnic, jud. Covasna ( Kálnok)

            Biserica unitariană din Calnic (1674) este considerată monument istoric. Tavanul cu casete pictate cu motive florale datează din același secol. Cele două porți sculptate sunt creația meșterilor populari Dénes Nemes și András Bálint. Cele două clopotnițe datând din secolul al XVIII-lea, acoperite cu șindrilă, sunt considerate capodopere ale artei lemnului sculptat din Calnic. La construcția lor nu a fost folosit nici un cui metalic. Ambele clopotnițe sunt înscrise pe Lista monumentelor istorice.
Biserica unitariana din Calnic




 15. Biserica reformata din Cernat, jud. Covasna (Csernáton) 

        Biserica a fost construita in mijlocul secolului XVI in interiorul unei puterice cetati a carei ruine sunt inca vizibile si acum. Avea cel mai inalt turn din Transilvania acelor ani. Distrusa in urma unui incendiu in 1836, a fost reconstruita dar nu s-a mai  revenit la dimensiunile initiale si nici la stilul arhitectonic anterior. Pastreaza urme ale stilului renascentist. A fost biserica catolica, in prezent reformata.

Biserica reformata din Cernat



16. Biserica unitariana din Chichiș, jud. Covasna (Kökös)

            Dintre cele patru biserici ale localitatii, cea mai veche este biserica unitariana, declarata monument istoric. Multa vreme s-a considerat ca biserica unitariana dateaza din sec. al 18-lea, dar dupa incendiul devastator din 1954, pe peretii goi, sub tencuiala macinata de apa, s-au descoperit picturi murale si s-a gasit si tabernaculul in stare deteriorata.
           Pe baza acestor vestigii s-a stabilit ca biserica a fost reconstruita in repetate randuri, datand probabil, de la sfarsitul secolului al 13-lea, inceputul secolului al 14-lea. Cadrul usii, in partea de sus este plat, ogival, iar in partile laterale, in jos este format din frunze de Achantus si se termina in rozete. Pe acest cadru este gravata data de 1718.
          Interiorul este decorat cu un tavan casetat si pictat, realizat intre anii 1970–1971, de artistul popular Sütő Béla senior din Varghis. In cimitirul bisericii, pietre funerare vechi atrag atentia vizitatorului.

Biserica unitariana din Chichis

     


     17. Biserica reformata din Chichiș, jud. Covasna (Kökös)

              Pana la sfarsitul secolului al XVII-lea, locuitorii din Chichis (in majoritate unitarieni si reformati) au impartit aceeasi biserica: cea unitara. In 1799 reformatii isi construiesc propria biserica reformata pe care o folosesc si in prezent.

Biserica reformata din Chichis




   18. Biserica reformata din Chiuruș, jud. Covasna (Csomakörös)

      In anul 1779 se consemneaza inceperea constructiei bisericii probabil pe ruinele unei biserici mai vechi. A suferit modificari intre 1815 si 1830.
Biserica reformata din Chiurus



     19. Biserica reformata din Chilieni, jud. Covasna (Kilyén)

       Construita in 1728, a suferit reparaţii la turn în 1914.
Biserica reformata din Chilieni
     


20. Biserica unitariana din Chilieni, jud. Covasna (Kilyén)


             Construită în secolul XIII, modificări 1497, 1799, înc. secolul XIX. Biserica unitariana din Chilieni,  suprapune o biserică de stil romanic, biserică sală cu navă și absidă poligonală, din secolul al XIII-lea, care la rândul ei suprapune un cimitir din secolul al XII-lea.

Biserica unitariana din Chilieni




      21. Biserica reformata din Coșeni, jud. Covasna (Szotyor)

        Biserica a fost construita pe ruinele unei biserici mai vechi care s-a daramat in urma cutremurului din 1802. Constructia a durat intre 1816 si 1825, iar forma actuala o are din 1871. Inscriptia clopotului din anul 1427 montat in turnul bisericii  era cea mai mare din tinut la vremea sa.
Biserica reformata din Chilieni




22. Biserica romano-catolica din Cosmeni, jud. Harghita (Csikkozmás)
          A fost construită între anii 1653-1670. Este străjuită de un zid de apărare fortificat. Pe zid putem vedea placa comemorativă din 1720 cu datele despre victimele ciumei din anul 1719
          În secolul al XIII-lea, dar nu mai târziu de conscripțiile papale, în locul bisericii actuale a existat o biserică în stil roman, din care au rămas numai unele ornamente sculptate în piatră. Formele acestora arată o similaritate mare cu cele găsite în biserica din secolul al XII. -lea din Sinsonais - Franța. Mai târziu a fost complet reconstruită în stil gotic. Sanctuarul păstrează această stare, nacela păstrează numai parțial elementele gotice. Nacela sub forma actuală are multe elemente caracteristice stilului baroc, porțile laterale provin din secolul al XV-lea, restul elementelor provin din secolele ulterioare. Orga bisericii este opera meșterului organist József Boda din 1899. În urma unui cutremur, în 1990 s-a găsit o pictură murală. Biserica poartă hramul sfinților Cosma și Damian, care, potrivit legendelor au fost medici.            Turnul bisericii este compus din mai multe nivele, primul este dinaintea secolului al XV-lea, cu o poartă de intrare în stil gotic. Construcția a fost supraînălțată în 1771-1772 în stil baroc. Clopotele vechi au fost demontate de tătarii lui Thököli, una din ele fiind azi în turnul bisericii reformate din Târgu Secuiesc.
Biserica romano-catolica din Cosmeni




       23. Biserica reformata din Dalnic, jud. Covasna (Dálnok)
           Biserica reformata din Dalnic, datand din era arpadiana timpurie, a fost reconstruita in prima treime a secolului 16, in stil gotic. Lucrarile de lunga durata au fost terminate in 1526. Un fragment de perete pictat din secolul 14, atesta existenta unei biserici anterioare.
              Aceasta biserica este un adevarat depozit al monumentelor gotice tarzii: pe langa intrarile ogivale cu cadru circular ale laturii vestice, s-au mai descoperit inca doua ancadramente gotice. Valoarea arhitecturala a bisericii este sporita si de inscriptiile gotice aflate in segmentele de bolta gotica care coboara pe peretii laterali.
             Acest monument rar din tinutul Secuiesc arata faptul ca reconstructia bisericii si realizarea boltii a avut loc in secolul al 16-lea. Una dintre inscriptiile care acopera suprafata segmentelor de bolta a fost scrisa cu scriere runica, deasupra ei se afla o rozeta pictata. Pe timpul domniei regelui Zsigmond, biserica a fost imprejmuita cu un zid, care, in 1658, a fost cucerit si incendiat de tatari.
            Zidul bisericii a fost demolat in 1913.  Datorita fotografiilor realizate de fotograful Gere István, originar din Cernat, putem cunoaste astazi faptul ca fortificatia construita in plan oval avea o inaltime de 7–8 metri, iar la nivelul sfertului superior al peretilor a existat o galerie de straja cu jgheaburi. Turnul de aparare s-a situat pe latura sud-estica a zidului.
Biserica reformata din Dalnic




 24. Biserica romano-catolica din Estelnic, jud. Covasna (Esztelnek)
           A fost construită la inceputul secolului al XIV-lea, astfel incat in 1332 este deja pomenita ca biserică parohială. Sufera transformări ulterioare în secolul al XVI-lea, în anul 1635 și în anul 1819. În 1523 soţia voievodului moldovean contribuie la reconstruirea bisericii. În 1690 se zideşte o mănăstire din lemn. Clopotele datează din anul 1567. Are hramul „Sf. Simion și Iuda Tadeul”. Lăcașul de cult figurează pe lista monumentelor istorice 2010.
Biserica romano-catolica din Estelnic





 25. Biserica ortodoxa din Dobolii de Jos, jud. Covasna (Aldoboly)

             O biserica ortodoxa din lemn este mentionata in 1751, recladita din piatra si caramida in 1853, acoperita cu tigla. In anul 1894 pe un teren nou din sat, a fost construita actuala biserica
Biserica ortodoxa din Dobolii de Jos




26. Biserica reformata din Dobolii de Jos, jud. Covasna (Aldoboly)

Biserica reformata din Dobolii de Jos




27. Biserica romano-catolica din Ghelința, jud. Covasna (Gelence)

            Biserica romano-catolica noua din Ghelinta a fost construită în între 1898 şi 1903.

Noua biserica romano-catolica din Ghelinta




28. Biserica romano-catolica din Ghelința, jud. Covasna (Gelence) Monument UNESCO
         Biserica a fost ridicata in onoarea Sfantului Imre, si surprinde prin vechimea sa (1245). Cladirea veche, construita in stil roman, a bisericii romano-catolice  a fost extinsa in secolul al XV-lea, insa in interiorul cladirii au fost pastrate frescele executate la inceputul secolului al XIV-lea. Tavanul cu casete in stil renascentist a fost pictat in 1628.
          O bogatie aparte a bisericii o constituie frescele de pe trei dintre peretii cladirii (cel nordic, cel vestic si cel sudic), infatisand diferite scene ale legendei Sf. Ladislau, datand din 1330 - 1340. Sub sirul frescelor Sf. Ladislau se afla un alt rand de fresce care contin elemente din legenda Sf. Ecaterina din Alexandria. Biserica a fost declarata de catre UNESCO parte a mostenirii culturale globale.

Biserica monument din Ghelinta




     29. Biserica reformata din Ghidfalău, jud Covasna (Gidófalva)


          Biserica Reformată alcătuită din clădirea bisericii (sec. XIII - XVII și transf. în anul 1787) și zidul de incintă cu turn și poartă (secolul al XV-lea).
          Ansamblul bisericii reformate are statut de monument istoric În clădirea bisericii construită în secolul XIII-XIV. prin contribuția mai multor sate putem descoperi elemente ale stilului roman, gotic și renascentist. Se distinge prin originalitate porticul cu ornamente de stuc, construit în 1787, care ne duce cu gândul la prispele conacelor nobiliare din zona Trei Scaune. Cercetările efectuate în incinta clădirii au adus la suprafață fresce valoroase din secolul XIV., pe unele apar scene din legenda lui Szent László.

Biserica reformata din Ghidfalau



   30. Biserica reformata din Hăghig, jud Covasna (Hidvég)


         Biserica reformată din Haghig are valoare monumentală. Foarte spectaculos este amvonul din piatră, în stil renascentist, din 1674, împodobit cu blazonul familiei patroane Nemes. În faţa bisericii obeliscul sculptat păstrează memoria morţilor taberei de prizonieri de la Feldioara.
       Cei care sosesc la Hăghig mai trebuie să viziteze încă trei construcţii: conacul cu acoperiş dublu din secolul XIX, aparţinând familiei contelui Mikó, castelul din secolul XVIII-XIX aparţinând familiei contelui Nemes (în curtea casei de bătrâni) şi capela mortuară neogotică a familiei, unde odihnesc membrii de seamă ai familiei. Localitatea poartă semnele specifice ale arhitecturii săseşti, localnicii săi maghiari şi români trăind la hotarul Ţinutului Secuiesc (Székelyföld).

Biserica reformata din Hăghig




31. Biserica romano-catolica din Lunga, jud Covasna (Nyújtód)

                  Prima menţiune se face în 1332 când se vorbeşte despre o biserică parohială având preot propriu.  Sufera transformări în secolul al XVIII-lea. Biserica actuala e clădită în 1821.
Biserica romano-catolica din Lunga




32. Biserica romano-catolica din Imeni, jud Covasna (Imecsfalva)

         In 1561, localitatea apare sub numele de Imecsfalva. Prima biserica cunoscuta este cladita in 1538. Cea actuala dateaza din 1805.
Biserica romano-catolica din Imeni




    33. Biserica reformata din Lisnău, jud Covasna (Lisznyó)
    
          Construită în secolul al XV-lea, refăcută în jur de 1622 şi tranformări în jur de 1804. Biserica reformată din centru, monument istoric, înconjurat de un gard din piatră, în formă de cerc, rămăsite ale cetătii.
          Turnul de clopot a fost construit în locul intrării acestei cetăti. Pe globul de pe turnse află Soarele si Luna aurite. În turn se afla unul dintre cele mai renumite clopote renascentiste din zonă, ornată cu frunze cu „nervuri din metal”, considerat monument de artă. Acest clopot a fost executat de către mesterul brasovean Lampen Henrik din 1693. Biserica încă mai poartă stilul gotic.

Biserica reformata din Lisnău




34. Biserica noua romano-catolica din Miercurea Ciuc, jud Harghita (Csikszereda)

       Biserica "Milenium" este construita in 2003 pe locul ramas liber dupa mutarea unei mici biserici din lemn aflate in curtea bisericii catolice "Sfanta Cruce" din localitate, dupa proiectul lui Makovecz Imre.

Biserica noua romano-catolica din Miercurea Ciuc



35. Biserica romano-catolica din Miercurea Ciuc, jud Harghita (Csikszereda)

         Denumirea oraşului s-a folosit prima dată în 1558 pentru a arăta ziua de târg. În 1623 s-a zidit cetatea Miko. În 1751 devine parohie, iar biserica construită în 1758 va fi sfinţită în 1784. Biserica Romano-Catolica din Miercurea Ciuc poarta denumirea de Biserica Sfanta Cruce
Biserica romano-catolica din Miercurea Ciuc




36. Biserica romano-catolica din Mereni, jud Covasna (Csomortán)

     Initial locuitorii din Mereni  si cei din Lemnia imparteau biserica catolica construita impreuna la jumatatea distantei dintre cele doua localitati. In anul 1948 episcopul Marton Aron a reusit sa desparta Mereniul de Lemnia din punct de vedere ecleziastic.  Inca din 1768 exista in sat o capela si o clopotnita, construite din lemn. Acestea persistau pana in anul 1935 cand satenii le-au demolat si au construit o bisericuta mica de lemn, care in timpul saptamanii indeplinea si functia de scoala. Tavanul era din lemn pictat in casete; picturile facute in 1961. Biserica a fost sfintita, primind numele de "Inaltarea Domnului". Cutremurul din 1977 a fost fatal si pentru biserica din sat. In 1981, sub pretextul "renovarii " s-a reconstruit in intregime biserica.
Biserica romano-catolica din Mereni





    37. Biserica reformata din Malnaș Sat, jud Covasna (Málnás)

   Biserica din Malnas Sat a fost construita in secolul XIX
Biserica reformata din Malnaș Sat



38. Biserica romano-catolica din Lemnia, jud Covasna (Lemhény)

          Biserica este mentionata prima oara in 1332 ca biserică parohială.  A  construita intre satele Mereni si Lemnia deservind locuitorii ambelor localitati, a fost restructurată în 1776. Este imprejmuita, ca o fortareata, de niste ziduri de piatra cu o inaltime cuprinsa intre 3 - 3.5 m - in interior, si in exterior 4 m. Latimea zidurilor este de 80 cm si, din loc in loc, are gauri pentru pusti (lacas pentru tragere). Jur imprejurul bisericii se afla cimitirul celor doua sate. Pe crucea de piatra a celui mai vechi mormant din cimitir se afla gravat anul 1548.
Biserica romano-catolica din Lemnia




    39. Biserica romano-catolica din Micloșoara, jud Covasna (Miklósvár)

In anul 1211 localitatea apare sub numele de Castrum s. Nicolai. In timpul Reformei devine reformata. In 1717 biserica va fi rascumparata. Intre anii 1771-1775 se va construi una noua, fortificata cu ziduri de piatra. Se remarca prin tavanul cu casete de lemn pictate.
Biserica romano-catolica din Micloșoara




      40. Biserica reformata din Moacșa, jud Covasna (Maksa)

      Initial o veche si frumoasa biserica, cea actuala fost reconstruita in 1896. În clopotniţa în stil baroc încă poate fi văzut clopotul din 1531. Tavanul cu casete al vechii biserici, pictate cu motive florale, realizat în 1766, care orna tavanul vechii biserici reformate demolate din Moacşa în prezent poate fi admirat în Muzeul Artei Industriale Maghiare din Budapesta, de pe strada Üllői
Biserica reformata din Moacșa




41. Biserica romano-catolica din Săsăuși, jud Covasna (Szászfalva)

  Construita in 1823
Biserica romano-catolica din Săsăuși




42. Biserica reformata din Olteni, jud Covasna (Oltszem)

         Construită în jur de 1723
Biserica reformata din Olteni




    43. Biserica reformata din Ozun, jud Covasna (Uzon)

           In centru satului putem vedea biserica reformată construita pe locul unei vechi biserici din secolul al XV-lea, având planul de bază în formă de ou. Fosta cetate care inconjura biserica a fost asediată de către Géczy András, căpitanul lui Báthory Gábor, iar mai târziu, în anul 1612, ocupată de către ostirea brasovenului Weiss Michael. În anul 1704 satul a fost nimicit într-un incendiu, distrugând biserica si cetatea. În 1706 soldatii din armata habsburgilor în lupta împotriva lui Rákóczi au pus stăpânire pe cetatea din Ozun, iar curutii o asaltează.
           Cutremurul din 1738 si în special cel din 1802 a nimicit cetatea, iar turnul portii a fost distrus. În locul acestui turn, în perioada 1842-44, s-a construit turnul de clopot cu cupola în formă de ceapă, existentă si astăzi, în care se găsesc două clopote. Peretii cetătii au fost demolati în anul 1901.

Biserica reformata din Ozun





     44. Biserica reformata din Păpăuți, jud Covasna (Papolc)

         In biserica neogotica din Papauti (reconstruita in 1895 pe fundatia unei biserici mai vechi de prin 1700) exista o placa memoriala a honvedului Kiss Sandor si o alta placa in memoria cercetatorului istoric Barabas S. (1855-1940).
Biserica reformata din Păpăuți




     45. Biserica reformata din Reci, jud Covasna (Réty)

        Construita in sec. al XIII-lea si reconstruita in anul 1515, transformări in 1857.
Biserica reformata din Reci






    46. Biserica romano-catolica din Poian, jud Covasna (Kézdiszentkereszt)


               În anul 1332 exista biserică parohială. Ultima biserică a trebuit să fie renovată după cutremurele din 1802. Un clopot din anul 1648 poartă inscripţia: “O Rex gloriae Christe veni cum pace”.
Biserica romano-catolica din Poian




  47. Biserica reformata din Sâncrai, jud Covasna (Sepsiszentkirály)






48. Biserica romano-catolica din Sânmartin, jud Harghita (Csiksentmárton)

        În 1333 localitatea avea biserică parohială. În 1749 se dărâmă biserica şi în locul ei se construieşte una nouă. Statuia Maicii Domnului datează din anul 1525. Clopotele sunt din anii 1495 şi 1688. În 1917 se clădeşte o capelă.
Biserica romano-catolica din Sânmartin




49. Biserica romano-catolica din Sânzieni, jud Covasna (Kézdiszentlélek)

             În 1251 apare sub numele Castrum Zenth Lelekh. Există date despre biserica din 1332. În 1401 se vorbeşte despre construcţia unei biserici cu sprijinul soţiei lui Alexandru cel Bun. Biserica va fi renovată în 1773; vor urma şi alte renovări ultima fiind din anul 1985. Există şi o capelă numită Perko din anul 1220.
Biserica romano-catolica din Sânzieni




50. Biserica unitariana din Sântionlunca, jud Covasna (Szentivánlaborfalva)

        Biserica construita in 1862
Biserica unitariana din Sântionlunca




51. Biserica reformata din Sfântu Gheorghe, Simeria, jud Covasna (Szemerje, Sepsiszentgyörgy)

         Prima biserica din aceasta locatie a fost ridicata undeva la sfarsitul secolului al XV-lea si inceputul secolului al XVI-lea din piatra si caramida, imprejmuita de ziduri de aparare. In 1766 bastionul zidurilor de aparare care tinea loc si de clopotnita este inaltat si transformat in turn de biserica in care se instaleaza un clopot nou. Dupa cutremurul din 1802 cand biserica este avariata, se fac o serie de reparatii, in final este reconstruita si sfintita in 1857.
Biserica reformata din Sfantu Gheorghe (Simeria)




52. Biserica romano-catolica din Sfântu Gheorghe, centru, jud. Covasna (Sepsiszentgyörgy)

             În 1332 este menţionată numai biserica: “de Sancto Georgico”. În 1547 semnalăm prezenţa unei biserici gotice. În timpul Reformei va fi când reformată când unitariană; în cele din urmă rămâne reformată. Biserica de azi datează din anii 1832-1836.
Biserica catolica din Sfantu Gheorghe (zona centrala)




53. Biserica reformata din Sfântu Gheorghe, cetate, jud Covasna (Sepsiszentgyörgy)

           Prima bisericã a fost construitã în secolul al XIII-lea. Urmele acesteia se mai regãsesc în zidul nordic al navei de astãzi. Sãpãturile au adus la ivealã si bazele fostului sanctuar romanic. Sanctuarul gotic a fost construit în secolul al XV-lea, fiind extins de cãtre Paulus Daczó în 1547. Biserica a fost împrejmuitã de trei ziduri de cetate încã în secolul al XV-lea. Zidurile de aparare duble au fost avariate de turci in secolul XVII iar in 1802 un puternic cutremur a provocat prabusirea tavanului fiind necesara refacerea completa.  Zidul interior a fost întãrit printr-un bastion, care slujea drept poartã. Ulterior, acest bastion a fost înãltat si reconstruit în stil baroc în anul 1829, devenind turnul bisericii.
Biserica reformata din Sfantu Gheorghe (fortificata)






54. Biserica si manastirea franciscana din Șumuleu-Ciuc, jud. Harghita (Csiksomlyó)

                Călugării franciscani s-au stabilit în Şumuleu Ciuc în prima jumătate a anilor 1400, iar între anii 1442-1448 au construit o biserică în stil gotic care, în următoarele patru secole, a fost transformată şi completată de mai multe ori. Este demolata in 1802 si reconstruit intre 1804-1835 in stil neoclasic dar cu evidente influente baroce.
              Biserica poarta hramul Sfintii Apostoli Petru si Pavel, si dispune de una dintre cele mai mare instalatii de orga din Romania. Alaturi de acesta se regaseste un altar baroc si o statuie a Sfintei Fecioare Maria cu Pruncul. De asemenea aici se pastreaza carti rare, obiecte de cult, incunabule.
              Manastirea franciscana de la Sumuleu Ciuc este locul unde se aduna anual de Rusalii sute de mii de credinciosi romano-catolici pentru a lua parte la ceremoniile religioase prilejuite de aceasta sarbatoare.                         Întrucât Şumuleu este un loc străvechi de pelerinaj, omagiind Fecioara Maria, la 3 ianuarie 1948, Papa Pius al XII-lea a ridicat biserica la rangul de Basilica Minor (Basilică Mică).
Biserica si manastirea franciscana de la Sumuleu Ciuc




55. Biserica romano-catolica din Cioboteni, jud. Harghita (Csikcsobotfalva)

           Biserica romano-catolică din Cioboteni este declarată monument conform registrului monumentelor ale judeţului Harghita din 1992. Amintit şi în registrele papale din secolul al XIV-lea, la origini a fost o biserică în stil roman, reconstruită de câteva ori de-a lungul istoriei. Pe locul bisericii actuale a existat una, care precede bisericile din Şumuleu, păstrează şi azi multe elemente de stil roman. Picturile laterale ale altarului principal din anul 1888 se află în colecţia Muzeului Artelor din Budapesta (Budapesti Szépművészeti Múzeum) . În anul 1911 restul altarului vechi ajunge în colecţia Muzeului Transilvaniei din Cluj, de unde tabloul central în fine ajunge lângă cele 2 piese laterale la Budapesta. Pe aceste picturi se simte influenţa gravurilor lui Dürer şi Cranach.
           În cimitirul de la Cioboteni este înmormântat revoluţionarul paşoptist Madár Imre, unul din cei care au eliberat din temniţele de la Buda pe Táncsics Mihály şi Eftimie Murgu în martie 1848.
Biserica romano-catolica din Ciboteni




56. Biserica reformata din Tălișoara, cetate, jud. Covasna (Olasztelek)

              Biserica este împrejmuită de un zid de piatră, a cărei turlă a fost construită în anul 1793. Biserica a fost reconstruită în 1858, pe amplasamentul fostei biserici existente încă din secolul XIV, a cărei pietre cioplite au fost zidite în pereţii noii biserici.
             Dintre vestigiile vechii biserici se mai regăsesc un bazin destinat botezului, din piatră cioplită, precum şi un clopot cu inscripţii în limba latină, din 1489).
Biserica reformata din Talisoara




57. Biserica romano-catolica din Târgu_Secuiesc, jud. Covasna (Kézdivásárhely)

              Ridicata in 1701, Biserica Romano–Catolica este realizata in stil baroc. Lacasul bisericii se afla pe locul bisericii de lemn, mutata din Estelnic. Constructia ei a durat peste sapte decenii, iar piatra de temelie a fost depusa in 1722. In onoarea Sfintei Treimi, biserica a fost sfintita in 1796.
             De atunci a fost de mai multe ori deteriorata de cutremure, distrusa de incendii. Biserica a fost renovata integral in 1996. In cripta de sub sacristie se odihnesc osemintele credinciosului si fondatorului de scoala, Nagy Mozes.
Biserica catolica din Targu Secuiesc (str. Kanta)




58. Biserica reformata din Târgu Secuiesc, jud. Covasna (Kézdivásárhely)

            Aspectul centrului istoric al orașului este definit de masiva Biserică Reformată-Calvină, una din cele mai mari biserici din Ardeal (cu o capacitate de 1.000 de locuri). A fost ridicată în stil baroc și neoclasicist între 1770-1782, pe fundamentul unei bisericuțe de lemn de la începutul secolului al XVII-lea. A fost o biserică fortificată. În timpul marelui incendiu din 1834 s-au distrus turlele și structura acoperișului, fiind reconstruite în patru ani, iar turla de la intrarea vestică a fost ridicată în 1846. Prima orgă a bisericii a fost realizată în 1757 de un meșter necunoscut. Orga din imagine, cea de azi, datează din 1861, fiind opera vestitului constructor de orgi, Kolonics Istvân.
Biserica reformata din Targu Secuiesc (centru)




59. Biserica romano-catolica din Turia, jud. Covasna (Torja)

           În 1332 exista deja o biserică. În 1990 s-a renovat biserica. O mare sprijinitoarea bisericii a fost familia Apor. Din această familie se trage episcopul martir Apor Vilmos(1892-1945) declarat fericit în anul 1997.
Biserica catolica din Turia




60. Biserica romano-catolica din Valea Crișului, jud. Covasna (Sepsiköröspatak)

              În 1332 apare sub numele de Kecruspatak cu biserică parohială. Biserica datează din anul 1868. Un clopot datează din 1512 având inscripţia: “Meister Endres C.U. Kron hat dise glock gossen”.
Biserica catolica din Valea Crisului




61. Biserica unitariana din Vârghiș, jud. Covasna (Vargyas)

             Aceasta biserica unitariană a fost construită între anii 1813-20. Clopotele au valoare de comori de artă, interiorul bisericii este decorat cu ornamente specifice mobilierelor pictate în Vârghiş. Scoala este amintita prima oara in 1582, scoala care a functionat sub patronatul bisericii unitariene pana în 1874
Biserica unitariana din Varghis




62. Biserica reformata din Zăbala, jud. Covasna (Zabola)

            Biserica fortificată reformată din Zăbala. Aceasta păstrează elemente sculptate ale arhitecturii gotice, stil renascentist. Se presupune că în locul acesteia în trecut se afla cetatea Zăbala. Biserica în forma sa originală servea şi ca fortăreaţă. Prezintă valoare arhitecturală cadrul din piatră, frumos sculptat, în stil renascentist, al uşii de la intrare, tabernacolul arcuit, în stil gotic, piatra-consolă reprezentând un chip sculptat, şi înainte de toate, tavanul compus din 124 de casete pictate şi picturile florale pe lemn de pe balustrada balconului de la orgă din 1772.Construită în secolele XV-XVI cu transformări în secolele XVIII - XIX. Turnul a fost reconstruit în jurul anului 1778.
Biserica reformata din Zabala




63. Biserica reformata din Zagon, jud. Covasna (Zágon)

          Biserica reformata din Zagon, monument de arhitectura, construita intre anii 1783-1795. In cladirea parohiei reformate exista o biblioteca care contine carti din sec XVI-XVII, intr-un numar de aproximativ 800 de volume
Biserica reformata din Zagon




64. Biserica reformata din Zoltan, jud. Covasna (Zoltán)

               Construita in 1792
Biserica reformata din Zoltan


3 comentarii:

  1. Pacat ca lipsesc bisericile din Ditrau (Harghita).

    RăspundețiȘtergere
  2. Popăuți în loc de Păpăuți, Sfântul Gheorghe în loc de Simeria, iar la Șumuleu Ciuc mi-a plăcut hotelul Casa de Studii Jakab Antal foarte confortabil, baie în cameră, excelente condiții de trai. Dacă să-l mai adăugăm și pe minunatul felcer Balint, Doamna doctor Balint, în tinerețea mea a rezultat un traseu impozant.

    RăspundețiȘtergere
  3. ACUM SUNT ÎNCĂLCAT FINANCIAR, DUPĂ ÎNCĂRCĂTORUL L-AȚI DE LA LFDS. Aș dori să aduc acest lucru la cunoștința publicului despre modul în care am intrat în contact cu domnul Benjamin, după ce mi-am pierdut locul de muncă și mi s-a refuzat împrumutul de către banca mea și de alți instituție financiară datorită scorului meu de credit. Nu puteam să plătesc taxele copiilor mei. Eram în urmă cu facturi, pe cale să fiu aruncat din casă datorită incapacității mele de a-mi plăti chiria, a fost în această perioadă copiii mei au fost luați de la mine prin asistență maternă. Apoi mi-am propus să caut fonduri online, unde am pierdut 3.670 de dolari pe care i-am împrumutat de la prieteni, pe care i-am extras de două companii de împrumut online. Până când am citit despre: împrumut online (Lfdsloans@outlook.com) undeva pe internet, Totuși nu m-am convins din cauza prin ce am trecut până când o rudă de-a mea, care este cler, mi-a povestit și despre schema de împrumut în curs la un rata dobânzii foarte scăzută de 1,9%% și condiții de rambursare minunate, fără penalități pentru plata neplătită. Nu am de ales decât să-i contactez, pe care l-am făcut prin text + 1-989-394-3740, iar domnul Benjamin mi-a răspuns în aceeași zi. primiți o alertă de credit de 400.000,00 USD Suma împrumutului USD pe care am solicitat-o. Am utilizat împrumutul în mod eficient pentru a-mi plăti datoriile și pentru a începe o afacere, iar astăzi eu și copiii mei suntem atât de fericiți și împliniți. De asemenea, îi puteți contacta prin e-mail: (Lfdsloans@outlook.com) Linie de asistență WhatsApptext: + 1-989-394-3740 De ce fac asta? Fac acest lucru pentru a salva câțiva care au nevoie de un împrumut pentru a nu fi victima înșelătoriei de pe internet. Mulțumesc și Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toți, sunt Oleksander Artem din Horizon Park BC, Ucraina.

    RăspundețiȘtergere